Grădina de Lavandă –

armonie în violet

Contactează-ne!

Calendar evenimente

Se spune despre natură că este sufletul artei. Iar felul în care noi alegem să ne exprimăm prin artă (fie că vorbim de yoga, meditație, ori ateliere de pictură sau de creație) și să ne bucurăm deopotrivă sufletul, merită un cadru natural, ce îmbie la armonie.

Consultă un specialist

Dacă ne împărtășești pasiunea pentru lavandă și îți dorești ca aceasta să înflorească frumos și chiar să rodească, te putem ajuta cu sfaturi și consultanță pentru înființarea unei plantații, pentru activitățile de recoltare și distilare, dar și cu material săditor.

Produse din lavandă

Lavanda relaxează prin frumusețea ei, dar și vindecă datorită proprietăților sale curative. Toate produsele (pentru baie, pentru gătit sau pentru casă) realizate din plantele cultivate și recoltate din Grădina de Lavandă sunt 100% naturale, fără substanțe chimice.

Grădina de Lavandă
Povestea noastră

Pasiunea pentru lavandă a încolțit firesc, a crescut liberă și s-a transformat într-o grădină întinsă, de un deopotrivă rece și cald violet, menită să încânte, să relaxeze, să bucure și să răsfețe.

Citește mai mult din povestea noastră!

Rânduri violet

Cele mai recente articole pe blog

Apa de lavandă, alinare în îngrijirea paliativă

Folosirea apei de lavandă în îngrijirea paliativă este un demers inovativ în România și cu ajutorul Centrului de Îngrijiri Paliative Sf. Nectarie din București, noi, cei de la Grădina de Lavandă...

Grădina de Lavandă la Karpatia Horse Show

Grădina de Lavandă a fost prezentă în această toamnă la Karpatia Horse Show, desfășurat pe Domeniul Cantacuzino din Florești. Atmosfera a fost minunată, căluții cu adevărat spectaculoși, iar impresiile...

Parfum de gânduri violet

„Superb! Și nici că se putea o descriere mai bună.. treci printr-o pădure, apoi zărești un deal violet și ca să ajungi la el trebuie să treci peste un râu.. și apoi... apoi ești pe un alt tărâm.. unde tot ce auzi este zumzetul albinelor din florile care te îmbie cu mireasma lor.. și nu îți vine să mai pleci.”

Cristina

„Surprinzător, pentru că nu știam la ce să mă aștept, locul este minunat, iar proprietara pare din altă lume, una mai frumoasă. Eu am rămas impresionat de om, în primul rând, iar mai apoi de miros și culoare.”

Daniel

„Un loc special cu oameni la fel de speciali! Multumesc pentru invitația de a respira fitness pe muzica bolului Tibetan în Grădina de Lavandă !!! Tuki Grădina de Lavandă!!!”

Nicoleta
  • Adresa

    Sat Țipărești,
    comuna Cocorăștii Mislii,
    jud. Prahova